„Lupii” nu dezarmează: „Insolvența, un nou început, nicidecum finalul”

Redactor:
Leila Bolat
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Petrolul a notat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că insolvența nu reprezintă „punctul terminus al lupilor galbeni”, ci va fi baza reconstrucției sănătoase a grupării prahovene.

„Aprobarea de către Tribunalul Prahova a cererii SC FC Petrolul Ploiești SA privind deschidera procedurii de insolvență, cu intenția fermă de reorganizare a activițății clubului nostru sub control judicial, reprezintă singura măsură viabilă, oportună și decentă ce s-a impus în actualul context economico-financiar creat și în raport cu multiplele dificultăți pe care clubul trebuie să le gestioneze. Insolvența, în forma sa generală, declarată în scopul identificării celor mai oportune măsuri de redresare economică prin reorganizarea activității pe baza unui plan aprobat de creditori, NU este și NU va fi niciodată punctul terminus al lupilor galbeni ci, din contră, va fi baza reconstrucției sănătoase a clubului nostru. FC Petrolul Ploiești își exprimă încrederea că toți suporterii echipei noastre vor înțelege foarte clar că acest pas făcut de către club reprezintă un nou început, pe care întreaga suflare petrolistă trebuie să îl trateze cu maximă solidaritate”, se arată în comunicatul clubului Petrolul intitulat „Insolvența, un nou început, nicidecum finalul!”.

Tribunalul Prahova a admis, vineri, cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

„Admite cererea debitoarei, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare (n.r. – FC Petrolul SA). Desemnează administrator judiciar provizoriu pe VIA INSOLV SPRL, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu de 1.500 lei”, se arată în soluția Tribunalului Prahova publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Conform hotărârii instanței, administratorul judiciar trebuie să depună până la 25 martie raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței cu menționarea persoanelor vinovate, precum și asupra posibilității reale de reorganizare a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor este 1 aprilie, iar termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor este 20 aprilie. De asemenea, până la 15 mai trebuie soluționate eventualele contestații și definitivarea tabelului creanțelor.

Prima ședință a Adunării Creditorilor a fost stabilită pentru 25 aprilie.

Instanța a pus în vedere administratorului judiciar să comunice tuturor instanțelor în a căror circumscripție își are sediul debitorul, precum și băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență în vederea suspendării tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia.

Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

Petrolul Ploiești este al optulea club de Liga I care solicită intrarea în insolvență în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Vaslui, FC Dinamo și CFR Cluj. Dintre acestea, doar șase mai activează în prezent în primul eșalon, Gloria Bistrița și FC Vaslui fiind dezafiliate de Federația Română de Fotbal.

Conform legislației UEFA un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvență. UEFA permite înscrierea cluburilor în competițiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri.

Formația Petrolul Ploiești ocupă în prezent poziția a treia în clasament la finalul turului Ligii I, loc care i-ar fi permis să participe în ediția 2015-2016 a Ligii Europa.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Vor să interzică definitiv în UE. Produsul care dispare complet din România: Sunt vieți în joc
Vor să interzică definitiv în UE. Produsul care dispare complet din România: Sunt vieți în joc
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×